duminică, 29 iunie 2014

Vorbeste, Memorie a lui Nabokov



Vladimir Nabokov scrie nemaipomenit. Am mai spus asta dupa ce am citit cea mai faimoasa, cred, carte a sa, Lolita. Insa citindu-i memoriile, acum mi se pare si mai briliant (nu stiu cat e de romanesc cuvantul asta, dar il gasesc ca fiind cel mai potrivit). Speak, Memory este o scriere care te pune mult pe ganduri. Ma rog, pe mine, cel putin.


Stiam ca Nabokov provenea dintr-o familie bogata si cu istorie din Rusia si mai stiam si ca "datorita" Marii Revolutii din Octombrie 1917 a fost nevoit, impreuna cu toata familia, sa lase totul in urma si sa traiasca intr-un exil voluntar din care nu a mai revenit niciodata acasa, el sau vreunul dintr-ai sai. De asemenea, stiam ca a devenit un scriitor de mare succes si, de asemenea, urmandu-si pasiunea din copilarie pentru fluturi, un lepidopterist (specialist in fluturi) respectat.


Dar una e sa stii niste lucruri si alta e sa le "auzi" povestite de persoana care le-a trait. Iar daca persoana este Vladimir Nabokov, lucrurile se schimba. Fiul sau, Dmitri, spunea la un moment dat ca tatal sau putea sa "make a laundry list sound poetic." Citindu-i memoriile, cred. Iar daca asta nu e talent cu carul, atunci nu prea stiu cum sa-l numesc.

(harta schitata de Nabokov cu imprejurimile Vyrei)

Cartea este de o poezie, o tandrete, o melancolie, o dulceata, o caldura, rare. Este diafana ca aripile unui fluture - aripile memoriei - iar amanuntele, care merg pana in cele mai fine detalii, cu care este "incrustata" sunt demne de cel mai bun miniaturist, care poate fi chiar Natura desenand pe aripi de fluture. Nabokov este un tesator care manuieste cu dexteritate remarcabila firele subtiri, fragile, lungi, dar puternice in acelasi timp, ale trecutului, ale memoriei sale. Mi-e foarte greu sa exprim exact impresia pe care mi-a facut-o lectura cartii. Dar este una foarte puternica.


(conacul familiei de la Vyra)

Nu pot sa ma impiedic sa nu simt si eu putin ruperea, pierderea imensa pe care a suferit-o el, dar mai ales parintii lui. O avere importanta, stransa in sute de ani de familia lor, casele mari in care au crescut parintii si bunicii lui Vladimir si apoi chiar ei, copiii, el impreuna cu fratii si surorile sale si cu cei 50 de servitori, a disparut peste noapte, lasandu-i pe toti aproape pe drumuri. De casa frumoasa cu 2-3 etaje din St. Petersburg si domeniul de la tara de la Vyra s-a ales praful si pulberea la venirea bolsevicilor. Nu la propriu, ci la figurat. Practic, viata Nabokovilor este cea de care s-a ales praful, si asta aproape peste noapte. La sfarsitul lui 1917 s-au refugiat (deja ruinati) in Crimeea din calea potopului rosu, pentru ca in primavara lui 1919, cand tavalugul i-a ajuns si pe ei, sa ia calea definitiva a exilului.


(Casa natala a lui Nabokov din St. Petersburg)

Vladimir recunoaste ca, nesimtind si negandindu-se niciodata inainte de Revolutie ca detine ceva, material vorbind - desi unchiul lui ii lasase mostenire domeniul din apropierea Vyrei, pe care insa l-a avut in proprietate mai putin de un an, de altfel singura casa pe care a detinut-o vreodata - nu a simtit nici vreo mare pierdere, tot material vorbind. (Desi se pare ca unii l-au acuzat ca de fapt regreta multele bogatii materiale pierdute. Dar chiar admitand ca a fost asa, oare nu ar fi fost perfect uman si normal sa simta asta? Carcotasii, daca ar fi fost in locul lui, ce ar fi simtit, oare? Intreb, nu dau cu parul.) Sufleteste, insa, in acel moment recunoaste ca a pierdut enorm, toata copilaria si adolescenta, care nu doar s-au dus in mod firesc si natural (in 1917 avea 18 ani), ci in plus i-au fost dureros si iremediabil distruse de bocancii rosii. Totul s-a rupt, totul s-a dislocat, totul s-a pierdut, nimic nu va mai fi vreodata cum a fost. Totusi, firul rosu al intregii povestiri, inca din copilarie, este un fel de premonitie a pierderii viitoare impregnata intr-o gramada de amanunte din viata de zi cu zi a familiei. Fara sa-si dea seama, toti au trait permanent cu melancolia acestei pierderi inca inainte de 1917.  Ma gandesc si la parintii lui care s-au trezit pe drumurile exilului cu 5 copii, fara bani si fara servitori, care si-au vazut munca de sute de ani a familiilor lor furata intr-o secunda de tavalugul bolsevic. Nu stiu cum nu au luat-o razna. Cred ca durerea le-a fost cumplita.

(Nabokov a fost si un mare creator de probleme de sah, era la fel de pasionat de ele precum era de fluturi)

O data in plus, povestea reala a lui Vladimir Nabokov este un alt exemplu, printre atatea altele, de cat sunt de efemere bogatiile materiale care pot disparea intr-o clipita, spre deosebire de trainicia reala a acelor comori ne-palpabile, dar care stralucesc puternic - legaturile de familie, educatia, cultura, umorul, stiinta din creier si iubirea din suflet, bunatatea, libertatea, amintirile, lucruri pe care niciodata nu ti le poate lua niciun bolsevic, niciun cutremur, nicio indundatie, niciun exil, fara voia ta. Banii palpabili nu sunt buni de nimic daca nu iti cumperi cu ei lucruri ne-palpabile precum cele de mai sus (unele, pentru ca altele nu pot fi cumparate cu bani). La prima furtuna, se duc cu vantul. Probabil ca tocmai am exprimat un cliseu, dar, Doamne, cat e de adevarat ca ni se poate intampla asa ceva oricaruia dintre noi, nu doar "altora", celor din filme, de la stiri sau din carti.


Nu in ultimul rand, umorul subtil, fin, inteligent al autorului este prezent pe tot parcursul povestirii, impletit in mod mestesugit cu melancolia sentimentului pierderii, care nu l-a mai parasit niciodata de atunci inainte.

(omida care va deveni un fluture de noapte undeva in Australia :) )

In concluzie, recomand aceasta carte tuturor cititorilor ocazionali sau inraiti, care il cunosc sau nu pe Nabokov. Din toate punctele de vedere posibile, este o piesa de literatura extrem de valoroasa, pe care va rog sa nu o ratati sub nicio forma.

Atentie, insa, la un amanunt strict tehnic: aveti grija sa cititi o editie completa, adica una care contine si asa-numitul Capitol 16 (in Anexa), ultimul, foarte important, si eventual si fotografii. (Cartea a avut cateva editii ca atare precum si publicari sub forma de foileton si chiar vreo trei titluri, fiind neincetat completata si imbunatatita, inclusiv cu cateva fotografii, pana la editia finala, in limba engleza, din 1966, sub titlul complet Speak, Memory: An Autobiography Revisited.) Eu am avut in mana doua editii in acelasi timp: cea in engleza, completa (in foto mai jos), si o traducere in romana din 1994, fara Capitolul 16 si fara fotografii.


(Autor: Vladimir Nabokov; editura: Everyman's Library - David Campbell Publishers Ltd. - Random House (UK) Ltd., London 1999, nr. de pagini: 268; pret: aprox. 10 USD online)

Niciun comentariu: